Canalizarea caselor de locuit din Roma antică

Unii arheologi consideră că sistemul de canalizare al Romei antice nu era eficient deoarece erau foarte puţine reşedinţe care erau conectate la sistemul de canalizare. Totuşi, după anul 100 AD, când reţeaua de canalizare era practic terminată a început şi racordarea la canalizarea oraşului a caselor oamenilor cu stare.
Neavând instalaţii sanitare în case, romanii aveau două alternative:
1.pentru o sumă relativ redusă ei puteau utiliza latrinele publice, care existau în tot oraşul şi care erau conectate la canalizare. Canalizările romane par să fi cuprins cel mai vechi sistem de latrine publice cu plată din lume.
2.Să utilizeze ţucalele, soluţie pentru straturile mai sărace ale populaţiei, care nu-şi puteau permite să plătească de câteva ori pe zi accesul la latrinele publice. În principiu, ţucalele trebuiau golite în haznale sau în vase mari, aşezate sub scări, care erau apoi transportate şi golite în gurile de canal de pe străzi.
Latrinele publice au început să apară în Roma începând cu secolul II î.Hr şi numărul lor a crescut pe măsura extinderii sistemului de canalizare. Se pare că în anul 315 AD existau 144 de closete publice în Roma.Locul unde Iulius Cezar a fost asasinat în Curia Pompei din Theatrum Pompeium a fost declarat ”locus sceleratus” de Octavian August; drept urmare statuia lui Pompei fusese mutată din curie, şi locul a fost transformat în latrină publică.
Muncitorii care prelucrau ţesăturile la Roma descoperiseră că amoniacul are proprietatea de a le albi, urina fiind în acea perioadă singura sursă de a procura amoniac. Ca atare, împăratul Vespasian a ordonat ca produsul in urinalele oraşelor să fie colectat, decantat şi depozitat în cisterne, pentru ca apoi să fie vândut breslei ţesătorilor.
La începutul domniei lui Vespasian imperiului fusese într-o situaţie financiară dezastroasă, pe când la moartea sa vistieria era plină. Nu se ştie cu cât venitul latrinelor a contribuit la această redresare economică, însă nu există nicio îndoială că în Roma antică funcţionau curăţătorii chimice şi reciclarea deşeurilor era o politică de stat.